# STRO FOCARE

# I

mortar social
unificator de râsete la glume bune și proaste,
încetinitor de minți
și procese fiziologice de bine făcătoare
oare?
curgând metru cu metru, învârtindu-se roata
dând peste cap dimineața, societatea,
viața.

# II

Fuge mâncând pământul
ca un excavator bolnav.

Din colțurile gurii îi sar
trei scântei și gândul
că n-ar putea fi el cel
ce se privea-n oglindă
mai devreme, ci-un altul
dintr-o altă viață, mai bună.

Dar era, chiar el era
om-lună!

# III

uneori aud
cum mori încet
cu fiecare ticăit de... ceas,
cum ți se scurge timpul
din urechi și glezne
și cum degetele tale
înșfacă nisipul și-l spânzură
pe clavicule.

Îți stă bine cu aur la gât.

# IV

Ac străbătut de o ață fină,
roșie ca piatra ce sparge acul.
Nasture spart, strâns prea tare
de firul negru ce leagă nasturele.
Șiret rotund tras prin cercurile
de metal sărite din găuri.
Alergi dar cazi pe amintiri
de dor, stângace.

# V

Uite-umpic ce creatură
Amețește-asfaltu-ncins
'ți-ntrerupe existența,
Fură coada ochiului tău stins.

# VI

alergi o oră ca să
alergi un sfert de oră
alergi de oameni pe trotinetă
alergi de vasele din chiuvetă
alergi de lume, alergi de tine
alergi unde crezi că ți-e bine

# VII

eu am obosit,
tu ai un obosit
care cântă la oboi
când nu este obosit.
zi-i să stea:
șezi, dragul meu,
că-ți rup oasele
să nu te mai doară.
mai trece o seară
și îți vine altă oboseală.

# VIII

nu vă supărați,
de ce plânge copilul?

uite plânge de uitare
și plânge de neiertare,
plânge de bătaia sorții
și de dor de sânul mă-sii.

# IX

cu mausoleul în frunte
înfruntăm micul inamic
invizibil și indivizibil
și ajungem în eden
unde nu-i nici drojdie
nici hârtie igienică

# X

peste pietrele ce stau
trece răul cu nămol
paparudele iar dorm
perne n-au

# XI

lucruri, trupuri
chestii, bestii
haide, vino de sub trestii
zaci, aprinde o țigară,
încă-i vară.

vorbe, norme
line, pline
scoase cu detoxamine
apoi duse la plimbare,
încă-i soare.

lucruri, vorbe,
trupuri goale
defrișate pe ogoare
în copaci pământenite,
afrodite.

# XII

cât de greu o fi să fii
soare-n fiecare zi?
să fii foc ce naște foc
apă să nu bei deloc,
să te-nvârți în jurul tău
să cazi în același hău,
să nu știi și să nu spui
când răsari și când apui.

# XIII

Vaca n-o să pască
rostopască,
nu-i neologism;
s-au educat și bovinele
de la Rovine.
(și par că pleacă)

Pe câmp fugea
mâncând pământ,
nătâng,
un caine cu epilepsie,
fugea la sindrofie.
(și parcă vine)

# XIV

ce te mai bucuri de ploaie
și de nori, și de răcoare,
de parcă bronzul prins la mare
s-a scuturat de pe tine
ca ninsoarea de pe conifere
când se izbește schiorul de ele.

# XV

lăsați oamenii să se sprijine de pereți
căci alte umere nu au
doar umerașe ascunse în dulapuri
ce țin orientările lor sexuale

# XVI

te-am văzut sorbind un aperol
amar stăteai picior peste picior
dădeai din umeri tot a gol
în suflet ascunzându-l pe Gogol

# XVII

am zărit o fată într-un parc, când zâmbea
i se trăgeau mușchii de pe claviculă
și am zorit-o căci m-am temut când ar fi râs
gura i s-ar fi deschis până la umeri.

dar nu era râs, ci doar o fată într-un parc

# XVIII

îți arunci mâinile în aer
nu ca-n război
ci ca într-o benzinărie din State
(ar putea fi același lucru)
și asta numești dans

încet, apoi repede îți azvârli
trupul de pe picioarele tale
pe alte picioare
ca o mașină cu motorul înecat
dar nu transmiți nimic
sau nu știu a recepționa;
mă sperii,
dar asta numești dans.

# XIX

este
și cald și rece în același timp,
bolovan bolnav și sănătos,
plinuț, cu două oase, osos

a fi,
a balansa și a contrabalansa
sentimentele astfel încât
să rămâi pe mijlocul tău
și mijlocul ei la pătrat
egal în mijlocul vostru

# XX

închid ochii și văd același cuvânt,
clar,
pe mai multe rânduri,
lângă el alte două cuvinte
abia le disting
ca niște amintiri din viitor.
anterior zenitului, cadou

deschid ochii și ce văd e doar una:
minciuna

# XXI

bine că ai uitat magnetul
cu dinte albastru
și nu mai poți
în creierii munților
să descrierezi oamenii

# XXII

opriți timpul!
aș dori să cobor din viață
să stau puțin în purgatoriu
să-mi trag sufletul
uitat desumflat pe malurile gării

# XXIII

iubire nătângă ce refuzi aprig să-mi arăți un sân,
să-mi dai o palmă și să-mi zici că s-a terminat
mereu îmi voi aminti, de fiecare dată altfel
de-al tău trup ce n-a știu să cadă secerat
când a venit toamna între noi.

# XXIV

mă sperie ușor
fata din parc,
dansatoarea de la benzinărie,
urlătoarea din tren

mă sperie tare
virgula pusă gres,it
martorul din bord,
ambrozia

și Gheorghe Dinică

# XXV

lumina te lovește, altfel ești invizibil
ochiului îi lipsește culoarea
cum ar fi să vezi alb-negru
ca vânătaia formată în urma pumnului.
umbra pumnului e tot un pumn
câtă violență, atâta renaștere
și la câtă muzică clasică, atâtea manele.

# XXVI

Te uiți în oglindă
și vezi fața trasă
de toate gândurile
în toate direcțiile;
pe contrasens,
faza lungă
intermitentă
doare mai tare
ca fazele lunii
în care te sufoci.

# XXVII

Peticim un oraș mort
cu bormașini și drujbe
așteptând excavatoarele
să dea la o parte maldăre
de oameni desumflați

# XXVIII

Și, fumezi?
Ah, am vicii mai murdare
îmi place să fac curat,
să iau praful din colțuri
și să-l pun în cercuri,
mi-ar prii, probabil
într-o cameră de sparți:
toți sunt praf și pulbere.
Da, sunt încă piroman,
dar s-a ars deja televizorul,
o ard doar cu privirea,
și vizorul are aceeași
curbură a imaginii
vezi distorsionat
oricum ai fi:
cu sau fără ochelari,
iar cu cei potcoviți
ești chior de somn.

# XXIX

Oricine poate face un tablou
scuipă-ți depresia pe pânză
așează coastele în forma inimii
acoperă totul cu lac înghețat
și ridică-te la cer.

Oricine poate sculpta în orice
pune dala, apucă ciocanul
și dă ca și cum ai încerca
să desprinzi gaura neagră
de existența ta.

Oricine poate scrie o poezie
aruncă-te în fața metroului
să vezi cât de extern
îți poate deveni
infernul.

# XXX

consistența este tăria lucrului
sau moliciunea lui
ca tăria alcoolului
apoi moliciunea ta;
te faci praful de pe sticla de bere
și n-are cine să te măture,
să te ducă acasă.

oare cu cât caracterul
este mai tare
este cu atât mai afectat
la ficat?

# XXXI

Acuratețea vorbelor din penitenciare
e neștiută dacă nu faci rău sau dacă
nu crede cineva că ești în stare,
dacă nu ai fost acolo nu ai de unde ști
și după ce ieși nu poți povesti.
Ce mai, Vegas.

# XXXII

Au făcut bulevarde smart
dar oamenii, tot proști
aleargă prin culoarele pentru bețe:
cine-l are mai scurt, moare!
deschide mare: AAAAAA
în gură nu ai nimic decât
un albastru strigător la cer.

# XXXIII

Am drept prieten o muscă
strâmbă
ce stă și se uită la praf
îmi zice să-l șterg
doarme câșă din cauza lui
dar n-am ștergătoare.
Cauza ta care e?

# XXXIV

Mă prind greu
ca laptele la căldură
îmi ia și o zi
să râd la o glumă;
uneori îmi ia și un an
să descompun
tot ce ai adunat într-o zi
în ghiozdan.

# XXXV

timpul tău
e drogul meu
pasul tău
călcâiul meu
ochiul tău
e dumnezeu
vocea ta
moartea mea

# XXXVI

Am două chiftele pe masă
care nu mă lasă
să-mi văd de viață
iar cafeaua
este prea amară
în această
dimineață.

# XXXVII

cheamă puiul la tine
pe motor să vină
să fie cină

i-ai mirosit cu adevărat oasele?
ai văzut oul din care a ieșit?
troaca în care a trăit?
mașinăria care l-a sfredelit?

cine e mai animal?

# XXXVIII

emisferele despicate
ne mor pe capete
ne mor de cancere
ca nucile-n perete

minți uitate pe bordură
ne mor de la căldură
ne mor și duc cu ele
un fluviu de cultură

# XXXIX

ne-am pierdut simțirile,
simțurile,
trăim trăirile la indigo
le copiem la xerox
din reviste și IG
s-avem o viață - nu știm ce e.

totul e la foc automat
ca la tonomat
prietenii sunt canalele
la care dăm tap, tap
pe telecomanda
ce ne lasă fără vedere
periferală,
gândirea-i la periferie
unde-am lăsat creierele
să expire.

# XL

am simptom
un epitom:
am ajuns din om
neom

viața-i mare încercare:
te trezești de dimineață
te speli cu rachiu pe față,
dai cu capul de faianță,
vezi în ceață.